Inventariere documente

Deși toate serviciile înglobate în procesul de arhivare a documentelor sunt importante, inventarierea documentelor este de nelipsit. Fără un inventar bine făcut, identificarea documentelor din arhivă și găsirea acestora ar fi mai mult decât o povară.
Inventarierea este definită ca ”operaţiune de luare în evidenţă a documentelor şi unităţilor arhivistice dintr-un fond arhivistic, după ordonarea lor conform unor criterii stabilite prin nomenclatorul arhivistic”. Astfel, indiferent de organizație, instituție, societate, companie etc., inventarierea documentelor unei arhive este necesară.
Inventarul este produsul procesului arhivistic de inventariere a dosarelor, și are rol dublu. Acesta are funcție administrativă, deoarece se iau în evidență documentele unui fond arhivistic. Cu ajutorul său se face predarea și primirea documentelor în timp ce se păstrează un management bun al acestora. De asemenea, are și rolul unui instrument de lucru, deoarece cuprinde informații clare și concise despre unitatea arhivistică.
Potrivit definiției, inventarierea se face după ordonarea documentelor și după constituirea unității arhivistice. Desigur, un element important al inventarului în reprezintă datele trecute pe cotorul dosarelor. Însă inventarierea prezintă, în sine, diverse obligații și responsabilități pentru ca totul să fie calitativ și să rămână în normele legale.
Acest aspect presupune timp, energie și personal calificat care să se ocupe de crearea inventarului. Astfel, majoritatea instituțiilor/organizațiilor apelează la servicii de externalizare a inventarierii, ba chiar a întregului proces de arhivare a documentelor.
Dacă sunteți în căutarea unei astfel de companii care să vă ia grija arhivării eficiente și legale, apelați la profesioniștii Arhive-X.ro. Cu seriozitate și atenție sporită la detalii, aceștia o să transforme procesul de arhivare a documentelor (de obicei dificil și complicat) într-un proces simplu și automatizat. Desigur, nevoile și preferințele dvs. și a organizației/instituției sunt luate în considerare, rezultând o arhivă organizată, corespunzătoare și cu documente ușor de identificat.

Cum se face inventarierea documentelor într-o arhivă?

În inventar sunt cuprinse toate dosarele create în decursul unui an, care au același termen de păstrare. Fiecare compartiment al organizației/instituției va avea și crea un inventar propriu. Numărul de inventare este egal cu numărul de termene de păstrare prevăzute în nomenclator. Astfel, un inventar diferit va fi creat pentru documentele cu termene de păstrare de 1, 5, 10, 50 de ani sau permanente.

Totodată, evidența documentelor într-un inventar este stabilită în funcție de:

  • termenele de păstrare
  • anul în care au fost primite/create
  • și departamentul care le-a creat/primit

Inventarul cuprinde informații legate de documente, care le delimitează și le face mai ușor de găsit. Acestea sunt:

  • Compartimentul de activitate
  • Termenul de păstrare
  • Indicativul dosarului după nomenclator
  • Conținutul concis al dosarului
  • Numărul raftului și al cutiei
  • Denumirea instituției/organizației
  • Anul creării/primii documentelor
  • Numărul de inventar
  • Numărul de file

Dacă inscripționările de pe unitățile arhivistice și categoriile inventarului sunt corect trecute, atunci acest proces o să fie mai simplu. Însă un lucru care nu este simplu sunt legile cu privire la inventarierea documentelor și a unităților arhivistice. Este nevoie de 3 exemplare ale aceluiași inventar în cazul documentelor temporare și 4 exemplare pentru documentele permanente.

De asemenea, procesul inventarierii documentelor actuale este diferit față de cel a inventarierii documentelor create înainte de a fi aplicat nomenclatorul arhivistic. De asemenea, în funcție de volumul documentelor se poate face inventarierea directă sau inventarierea indirectă (fișarea unităților arhivistice). Inventarierea directă este utilizată în cazul fondului arhivistic cu mai puține documente. Inventarierea indirectă este utilizată, respectiv, în cazul fondului arhivistic complex cu mai multe documente.

Totodată se concept inventare cu limite și obligații diferite când vine vorba de documente secrete de stat, documente tehnice și de înregistrate tehnică etc.

Cum vă poate ajuta o companie cu inventarierea documentelor?

Din câte puteți observa, inventarierea este un proces complex, plin de legi, obligații și elemente ce trebuie executate. Astfel, interesul dvs. este de a întocmi inventare calitative, care vor ajuta în identificarea documentelor, cât și inventare în conformitate cu legea în vigoare.

Deoarece fiecare compartiment trebuie să aibă propriul inventar, iar acestea trebuie să treacă printr-un proces de predare-primire, inventarierea poate fi destul de complicată. Astfel, companiile cu servicii specializate pentru inventariere vor face treaba aceasta pentru dvs.


Arhive-X.ro vă oferă serviciul de inventariere a documentelor, cât și celelalte servicii pentru întocmirea unei arhive corespunzătoare. Indiferent de numărul de inventare necesare sau de tipul documentelor, aceștia o să vă ajute în crearea inventarelor legale și eficiente. Astfel, căutarea și identificarea unui document dintr-o arhivă nu este doar posibilă, ci și ușoară.


Apelați la serviciile Arhive-X și uitați de complexitățile și problemele care vin odată cu întocmirea inventarelor!